Mihai Vişoiu

Cum nimic pe lume nu e întâmplător, tot aşa cred că n-a fost întâmplătoare nici alegerea scriitorului şi ziaristului Mihai Vişoiu de a-şi lansa cartea, cu titlul de mai sus, tocmai în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor şi tocmai în Odăeni – în inima Bărăganului brăilean.

Cartea, un strigăt prelungit peste ani, ca un memento mori, din dragoste şi nelinişte împinse uneori până la disperare.

Autorul – unul dintre puţinii ziarişti care, de ani de zile, ca şi noi, se ia în mod sistematic la trântă cu prostia şi hoţia, care nu numai că dau târcoale, ci rup, uneori fără milă, din trupul pământului şi al ţăranilor. Al Ţării întregi, în cele din urmă.

Satul – o localitate cu 70 de case, aruncată de Dumnezeu în braţele celui mai mănos pământ al ţării, de care nici mai marii acestor zile nu-şi aduc aminte decât foarte rar. Dovadă că nici până acum nu are măcar un singur post telefonic, să-şi poată anunţa bolile, să cheme o salvare.

Şi cu toate acestea, şi cu atâtea altele, oamenii din Odăeni, o mână de suflete din milioanele de suflete de „chinuiţi ai soartei” şi veşnic răstigniţi pe crucea grea a pământului, cred în destinul lor, cu speranţa că odată şi-odată se va mai naşte un alt Alexandru Ioan Cuza. Sentiment ce răzbate şi dintre filele de lumini şi de umbre ale acestei cărţi de referinţă pentru istoria contemporană a Satului Românesc.

Alexandru BRAD
„Agricultura României” – mai 1999