Mihai Vişoiu

• Scriitorul Mihai Vişoiu şi-a sărbătorit ziua la Galaţi • „Probabil, Dumnezeu m-a înfiat după moartea părinţilor mei” • „Am făcut de toate: până la vârsta de 25 de ani, doar mort nu fusesem!” • Debutul în „Viaţa nouă” • „Povestirea aia o citeau în frizerii toţi golanii” • Viitoarea carte, despre tragedia agriculturii româneşti

„Am venit la Galaţi pentru că aici a fost naşterea mea scriitoricească”… „Să te ferească Dumnezeu să uiţi de unde ai plecat”, s-a explicat jurnalistul, scriitorul şi comentatorul sportiv Mihai Vişoiu în legătură cu vizita pe care a făcut-o în oraşul nostru. Stând de vorbă cu un veritabil vulcan, cu un om care vorbeşte de parcă ar boxa, aruncând cu imagini puternice în jurul său, interlocutorul nu poate să nu fie impresionat de acest om. Mihai Vişoiu pare, de altfel, să simplifice viaţa după fair-play-ul regulilor sportive. Boxul, ne spune dumnealui, este „o disciplină sportivă cu doar trei reguli: să nu-ţi loveşti adversarul pe la spate, să nu-l loveşti sub centură, iar atunci când a căzut să nu-l mai loveşti, până când nu poate să reia lupta cu aceleaşi forţe!” Autorul extrapolând mai apoi: „Dacă toţi oamenii din această ţară ar învăţa să nu lovească sub centură şi să nu sară cu picioarele pe cei căzuţi…”

Pe 15 februarie, ziaristul, scriitorul şi fostul boxer campion la juniori Mihai Vişoiu a „făcut 60 de ani”. Este membru al Societăţii scriitorilor gălăţeni „Costache Negri”, care l-a sărbătorit. Atunci, autorul şi ultima sa carte au fost printre prieteni, foşti colegi de facultate, profesori, colegi din breasla scrisului.

Tema cărţii prezentate, „Mihai Leu – Altarul Durerii”, „Nu eu am ales-o, Dumnezeu mi-a dat-o!”, declară autorul. Pe marele Leu, pe care autorul îl cunoaşte de copil, românii l-au admirat mai întâi atunci când a ajuns campion de juniori la box, la numai 14 ani, boxând cu dispensă. „Fugind” din ţară în ’87, cu ocazia Campionatelor balcanice de box – juniori, Mihai Leu avea deja patru titluri naţionale. Cartea a fost scrisă plângând, mărturiseşte autorul. Şi a fost citită de Mihai Leu dintr-o suflare şi tot cu lacrimi în ochi, la o masă de restaurant…

Ascultându-l pe Mihai Vişoiu, intri într-o zonă a concretului, fără ascunzişuri. Declaraţiile le face apăsat, de genul: „Sunt produsul părinţilor mei… În momentul în care am ajuns produsul meu, părinţii mei nu mai erau şi n-au mai putut să se bucure de ceea ce fac. Ce să vă spun? N-am fost uşă de biserică, nu m-am închinat la prea mulţi sfinţi, dar toată viaţa mea am crezut în Dumnezeu. Şi, probabil, Dumnezeu m-a înfiat după moartea părinţilor mei. Am fost un tip contradictoriu, am făcut de toate: până la vârsta de 25 de ani, doar mort nu fusesem! Trecusem prin tot ce are viaţa: de la locurile cu încuietori pe-afară până la uşile cu două clanţe.”

Viaţa scriitorului se leagă de Galaţi. A început, fără să-l termine, Institutul Pedagogic gălăţean, unde a trăit… proza alături de complici în ale scrisului, pe care-i invita să asculte producţiile sale – după cum îşi aminteşte cu umor – pe mâncare şi băutură, fiind nevoit, pentru a nu face cheltuieli mari, să-şi facă prozele mai mici. „Le puneam mizilicul în faţă, îmi spuneam gândul şi pe urmă strângeam masa!” – iată o reţetă reuşită de… cenaclu • În 1960, căminul studenţesc era cenaclu, în care se produceau: Constantin Vremuleţ, Tudor Octavian ş.a. Erau pe atunci „în surghiun” la Galaţi Fănuş Neagu şi Nicolae Velea. Primul l-a încurajat, spunând altor „candidaţi” la literatură: „Uitaţi-vă la golanul, la banditul ăsta ce face cu cuvântul!” • Povesteşte despre primele proze: „Ăştia, ştiindu-mă boxer, se întrebau cine mi le-a scris” • Mihai Vişoiu a debutat editorial în „Viaţa nouă” şi „frizerii care mă cunoşteau au afişat povestirea aia şi o citeau la geam toţi golanii; lucru care mă bucura” • Apoi, Mihai Vişoiu mărturiseşte că s-a întâlnit cu el însuşi şi atunci a făcut, „şi nu oricum”, Facultatea de jurnalistică: cu note maxime, propunându-i-se să-şi ia doctoratul adâncind lucrarea de diplomă, dedicată lui Dimitrie Gusti. Dar, „m-au făcut să râd; şi nu zâmbisem cam de mult – cum s-ajungă Nae Pungaşu (aşa se „alintă” scriitorul în derâdere, n. red.) doctor?!” • Un volum, scos în 1980, „Viaţă cu lupi, bani şi moarte”, la care ţine foarte mult, cuprindea teme tabu, despre care nici nu se putea vorbi pe atunci • În 1987, publică proză scurtă, adunată din 30 de ani, volumul „Dragoste mare cât o cruce” – „foarte multe poveşti cu boxeri gălăţeni şi întâmplări de la Galaţi”. Cartea a fost lansată în penitenciarul de la Slobozia, unul dintre cele mai mari din ţară. Însă cartea despre Mihai Leu s-a întâlnit cu cititorii la luxosul hotel bucureştean „Flora”, unde o cameră costă 800 de dolari… De, extreme! • Cărţi de viitor? În câteva săptămâni, un nou volum: „Tragedia agriculturii româneşti – răstignirea ţăranilor”, anchete jurnalistice făcute în 25 de ani, sub două regimuri, în „Scânteia” şi „Adevărul”. O va lansa „într-un sat cu cât mai puţini ţărani. Ca să vină toţi!”

Victor CILINCĂ
„Dunărea” – februarie 1999