Mihai Vişoiu

Acasă Cărţi Critică CV Fotogalerie Contact

Cronica „Răstignirii ţăranilor”

Colegul nostru Mihai Vişoiu a mai scos o carte, la Editura Star Tipp Slobozia – „Tragedia agriculturii româneşti – Răstignirea ţăranilor”. Este vorba despre o antologie a articolelor sale, pe teme rurale, începând chiar din 1982 până astăzi. Mihai Vişoiu s-a specializat în dramele ţăranului român, cum alţii s-au specializat în critică literară, teatrală, plastică. Consecvenţa îl conduce către performanţă. Şi, indiscutabil, scrisul său nervos, direct, percutant, asimilând ceva din rostirea ţărănească. Propoziţii scurte, aşadar, enunţuri tensionate, uneori aforistice, poporan aforistice, cu efecte remarcabile. Ca o directă la figură fulgerătoare. Antologia ne flatează, de vreme ce articolele au apărut în Adevărul, în momente de criză în agricultură, deci oportune.

Viziunea generală nu e sumbră, ci aproape disperată. Ca nespecialist în ţărani, mă mir că nu a izbucnit până acum o revoltă ca cea din 1907. Ori ţăranul are o răbdare mai mare decât răbdarea, mai găseşte câte un ou sub găină şi o prună prin iarbă. Pasiunea pusă în scris şi buna cunoaştere a subiectelor şi subiecţilor ne duc cu gândul la trăiri biografice: Mihai Vişoiu ştie, probabil, ce înseamnă să fii răstignit pe crucea uitării, a dispreţului ciocoiesc şi a foamei.

Ca o distincţie neacordată la un Simpozion ţărănesc de la Slătioara, Dinu Săraru îi prefaţează, pe bună dreptate elogios, volumul. El zice că evocările lui Vişoiu au darul „să ne învinovăţească pe bună dreptate, pentru cât rămânem, mulţi dintre noi, atât de străini obârşiei noastre, de vatra credinţei şi identităţii naţionale”. Vorbe adevărate, rupte din inimă. De unde, îmi permit să bănuiesc că şi domnul Dinu Săraru a suferit pentru deznaţionalizarea tălpii ţării, că a cunoscut mămăliga strâmtorării. E sensibil, vreau să spun, la exploatarea ţăranului (n-am alt cuvânt mai exact), în afara exploatării lui literare, care, fie mai realist ori fardat, are scopuri nobile. Chiar dacă vom ajunge cândva să nu mai avem ţărani, ci fermieri ca occidentalii, buna noastră literatură cu şi despre ţărani n-ar trebui să moară, să moară ca Dacia Felix ori IMGB. Câtă durere autentică, atâtea cărţi bune. Mă uit în cerneala încă nescrisă şi zic ca ţăranul, făcând o cruce mare: aşa să ne ajute Dumnezeu! Mişu al nostru ridică „Nişte ţărani” la puterea a zecea. Mişu al nostru a rămas singurul ziarist care mai face agricultură. Pentru ceilalţi, ţara s-a mutat în cazinouri, pe stadioane ori la Parlament.

Cornel Radu CONSTANTINESCU
„Adevărul literar şi artistic” – aprilie 1999