Mihai Vişoiu

În lumea boxului, Mihai Vişoiu este un scriitor foarte cunoscut, cochetând, el însuşi, în tinereţe, cu acest sport bărbătesc, dar făcând, cu adevărat, carieră din literatură şi ziaristică. Scriind multă vreme povestiri şi reportaje, scăpărând de farmec (cum spune Fănuş Neagu, cel care l-a descoperit în urmă cu 40 de ani), Mihai Vişoiu s-a ataşat, până la urmă, decisiv, de careul magic, reuşind, în doar câţiva ani, să dea la iveală pagini impresionante despre unii dintre cei mai faimoşi boxeri ai României: Mihai Leu, Nicolae Linca, Gheorghe Negrea, Ion Monea, Mircea Dobrescu sau Ion Covaci. Evocarea uşor romanţată a unor asemenea personalităţi de legendă a devenit pasiunea sa. Abordând astfel de subiecte a ajuns repede să fie recunoscut, deopotrivă, ca specialist în box şi literat, acest gen de scriitură fiind foarte popular şi, totodată, agreat pretutindeni.

Aureolat de un imens succes de public, într-o vreme când cititul cărţilor este în derivă, Mihai Vişoiu încearcă, acum, să dea o nouă lovitură, valorificând o oportunitate mai mult decât favorabilă. Ea se numeşte, sugestiv, Spovedania unui învingător. Este un volum substanţial despre Leonard Dorin Doroftei, care a fost lansat strategic la Ploieşti, locul de naştere şi de formare al campionului, în contextul inaugurării Sălii Sporturilor ce poartă numele marelui sportiv. Vâlva, anticipată dealtfel, în jurul acestui dublu eveniment, s-a produs, mai ales, datorită meciului cu panamezul Miguel Calist, care urma să aibă loc la Bucureşti, chiar a treia zi (adică pe 25 octombrie). Anularea neaşteptată a confruntării, din motive tehnice, de cântar, a avut darul să stârnească multe controverse şi comentarii, dar acest incident nu poate prinde decât bine unei asemenea lucrări, mărindu-i şansa de a fi citită.

Cartea, cu caracter biografic, prin excelenţă, Spovedania unui învingător nu este, însă, una împovărată de date aride. În principal, ea este concepută ca o mărturie sinceră a Omului Doroftei, care îşi rememorează drumul devenirii sale, de la copilul orfan şi puţintel la trup, la statutul de mare campion, dispus să-şi apere şansa până la ultima picătură de sânge.

Traseul acesta evocator nu este unul strict cronologic, povestea începând, de fapt, de la momentul în care Dorin, boxerul deja afirmat, se află în avionul care îl duce spre Canada, după ce luase decizia să devină mare campion la profesionism şi să cucerească, astfel, elita boxului mondial.

Scrisă aproape cinematografic, cu multe secvenţe, în racourçi, ce alternează boxul cu propria viaţă, cartea se hrăneşte, în mare parte, din confesiunile adevărate ale lui Doroftei, înregistrate şi prelucrate de mâna versată a scriitorului, el însuşi cu antecedente ploieştene. Alternanţa planurilor, a episoadelor din trecut cu cele prezente, dar, mai cu seamă, descrierea sigură şi intens colorată a unor scene din ring fac lectura mai mult decât agreabilă. Iată un singur exemplu: Am auzit gongul şi, împins ca de un resort nevăzut, am dat drumul la mitralieră. Simţind că i-a fugit pământul de sub picioare, Pepe n-a mai avut ce face şi, cu o ultimă zvâcnire, încearcă să nu rămână dator. Ne sprijineam în cap şi braţele se răsuceau ca bielele de locomotivă. Pepe, mai mult mima loviturile. Nu mai putea lovi ca la început. Ajunsese un bărbier care mă tot clăbucea cu pămătuful. A fost repriza în care l-am tocat de jos în sus.

În interiorul acestei construcţii epice, scrisă la persoana întâi, sunt, însă, intercalate şi scurte intervenţii ale scriitorului, care potentează şi/sau completează spovedania, încât nu este exagerat să spunem că cititorul va găsi aici şi pasiune, şi iubire, şi scene fulminante de luptă în ring, dar va afla, mai mult decât orice, pe ce se bazează reuşita acestui mare sportiv: simplitate şi perseverenţă, dăruire şi abnegaţie, onestitate şi profundă dragoste de oameni.

Recunoscut în viaţa publică pentru vivacitatea, spontaneitatea, directeţea şi sinceritatea replicilor sale, Doroftei se prezintă în carte ca un om fără prejudecăţi şi patimi, ataşat de familie şi de credinţă în Dumnezeu. Fără îndoială că personajul Dorin, dublat de Omul Doroftei, reprezintă un model pentru tânăra generaţie, în care copiii şi adolescenţii de azi îşi pot mai bine contura răspunsuri la multe dintre provocările lumii în care trăiesc.

Deşi nu este o carte pretenţioasă de literatură, Spovedania unui învingător se citeşte uşor, ca un roman de aventuri, meritul autorului fiind acela că a ştiut să valorifice cunoştinţele sale de specialitate sportivă, altoindu-le, inspirat, cu încărcătura de pitoresc şi trăire a unui mare sportiv, care a avut şansa de a ajunge la nivelul unui adevărat Erou Naţional, pe care istoria sportului cu mănuşi şi memoria noastră afectivă îl vor păstra mereu ca pe o excepţie demnă de amintire.

Nicolae DUMITRESCU
„Ploieştiul cultural de azi” – noiembrie 2003