Mihai Vişoiu

Aflat la cea de-a treia lansare de carte, publicistul Mihai Vişoiu s-a aflat încă o dată în atenţia celor care-l cunosc şi-l respectă. Să rememorăm: „Dragoste mare cât o cruce”, prima carte semnată Mihai Vişoiu, a fost lansată în Penitenciarul Slobozia, „Mihai Leu – Altarul durerii”, cea de-a doua apariţie a aceluiaşi Mihai Vişoiu, a fost lansată la unul dintre cele mai moderne şi luxoase restaurante bucureştene. Iată că încă un eveniment publicistic s-a produs, de această dată nu la vreun Penitenciar, Casă de copii sau Palatul Parlamentului, ci la Odăeni, un sat uitat de lume şi de Dumnezeu, sat aflat la egală distanţă de Ruşeţu (judeţul Buzău), Padina (judeţul Buzău), Griviţa (judeţul Ialomiţa) şi la mai mică distanţă de Ciocile, comună brăileană de care aparţine satul Odăeni. Deci, locul de lansare se află în mijlocul Bărăganului, în mijlocul truditorilor din această parte a ţării. De altfel, „Răstignirea ţăranilor – Tragedia agriculturii româneşti”, ultima carte semnată Mihai Vişoiu, este dedicată în întregime ţăranilor din Bărăgan. Chiar dacă acest volum este o trecere în revistă a celor scrise de ziaristul Mihai Vişoiu (publicist-comentator al cotidianului „Adevărul”), ea nu poate fi trecută cu vederea. Se adresează atât ţăranului de la câmpie, suferinţelor lui, cât şi celor care, într-o vreme sau alta, s-au aflat sau se află la cârma destinelor acestei ţări şi a agriculturii României.

Locul ales, Odăeni, nu a fost întâmplător (trebuie să recunoaştem faptul că dacă nu ar fi fost Mihai Vişoiu niciunul dintre noi – ziarişti şi oameni de cultură – n-am fi ajuns vreodată pe acele meleaguri), aşa cum nu întâmplător s-a ales ziua lansării: Vinerea Mare – Vinerea Patimilor Mântuitorului. Şi încă o dată, nu întâmplător cartea s-a lansat în „căminul cultural”, de fapt o dorinţă a odăenilor, adică viitorul cămin cultural, ridicat până la jumătate, din paiantă şi pământit tot până la jumătate. Cu atât mai mult, locul, ziua şi localitatea în care s-a lansat „Răstignirea ţăranilor”, a încărcat cu durere momentul şi aşa dureros al dramei ţăranului român. Şi, aşa cum spunea primarul comunei Ciocile, domnul Gheorghe Ciucă, locuitorii din Odăeni n-au telefon, n-au „rată” şi nu mai au decât speranţa. „Priviţi chipurile acestea şi nu mai este nevoie de alte cuvinte”, a mai spus domnia-sa.

„Ţăranul a fost răstignit, a fost băgat în pământ, dar miracolul Învierii nu s-a mai repetat. A urmat apoi o altă răstignire: cea a agriculturii”, şi-a început directorul Muzeului Agriculturii din România, domnul Răzvan Ciucă, prezentarea cărţii la care a colaborat, alături de Ştefan Olteanu şi Jean Jacques Moles (Franţa) prin punerea la dispoziţie a fotografiilor arhivei muzeului.

Printre cei care au mai vorbit despre ţăran, despre dorul şi suferinţa acestuia, despre „Răstignirea ţăranilor”, s-au aflat prof. Octavian Marchidan, fiu al satului, Eugen Cristea – directorul editurii Star Tipp şi al Tipografiei Slobozia, Gheorghe Vasile – consilierul şef al Inspectoratului pentru cultură al judeţului Brăila, poetul Ştefan Drăghici – consilier şef al Inspectoratului pentru cultură Călăraşi, şi, nu în ultimul rând, Apostolache Mangiurea, ţăran, veteran de război, care, printre lacrimi, s-a întrebat: „Nu înţeleg cum dacă ţăranii au plecat de la plugul de lemn, au ajuns la cel de fier, la tractoare, combine, au progresat mult…, dar când aram cu plugul de lemn, cu caii şi boii, ţara noastră dădea grâu peste hotare. Acum, după ce am progresat, am ajuns ca să aducem grâu din altă parte ca să avem ce mânca. Şi atunci, vă spun, nu era o palmă de loc nelucrată.”

Cum era şi normal, Mihai Vişoiu a încercat şi el să spună câteva cuvinte. A început cu „Oropsiţi ţărani…” şi n-a mai putut scoate alte cuvinte decât: „Vă sărut bătăturile palmelor”.

D. LALU, N. TACHE
„Tribuna” – aprilie 1999