Mihai Vişoiu

Mihai Vişoiu este, în opinia mea, cel mai de seamă martor jurnalistic al lumii ţărăneşti de azi. Un martor tulburător prin vocaţia rară de a lumina adevărul crud în cuvinte alese cu o zgârcenie ţărănească în stare să cuprindă întreaga dramă a satului românesc uitat la barierele tuturor urbelor şi, sigur, la barierele capitalei unde Parlamentul n-a găsit nici măcar o strapontină pentru un nemernic slujbaş al pământului.

Scriitor născut, autor al unor pagini care îl recomandă pe prozatorul autentic, Mihai Vişoiu, a intrat în conştiinţa publică şi în ipostaza de zile mari a reporterului de cotidian.

Trăind, cu o patimă ce răzbate cuceritor în scrisul său, în mijlocul Bărăganului şi al câmpiei Dunării, pe care nu osteneşte să le cutreiere şi să le redescopere necontenit în imagini menite să ne urmărească şi să ne învinovăţească pe bună dreptate, pentru cât rămânem, mulţi dintre noi, atât de străini obârşiei noastre, de vatra credinţei şi a identităţii naţionale, Mihai Vişoiu are darul de a face pagina de ziar în care apare numele său, nu odată incendiară.

Punând la cale, la Slătioara, în toamna anului trecut, un Simpozion internaţional sub egida Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani”, simpozion consacrat lumii ţărăneşti româneşti şi destinului ei, mi s-a părut că nu poate lipsi de la tribuna onorată de mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti, mărturia lui Mihai Vişoiu.

Intervenţia sa a înfiorat asistenţa, iar aplauzele au salutat generos în Mihai Vişoiu deopotrivă pe gazetarul din stirpea aleasă a condeierilor care au dat dintotdeauna prestigiu presei româneşti şi pe omul de conştiinţă.

Iată de ce fac şi au astăzi, în aceste rânduri, o mărturie de admiraţie şi de solidaritate faţă de un confrate care îşi cinsteşte breasla cu har şi cu demnitate.

Dinu SĂRARU
Cuvânt înainte la „Răstignirea ţăranilor” – februarie 2009