Mihai Vişoiu

Îmi amintesc că spre sfârşitul anului 1992 Mihai Leu apărea prima oară în prim-planul unei emisiuni a Televiziunii Române. Au urmat apoi numeroase interviuri, declaraţii, reportaje, informaţii cu sau despre cel în care noi am crezut fără niciun fel de rezerve.

Împlinindu-şi o datorie morală, chiar dacă costurile nu au fost deloc mici, Televiziunea Română a făcut în aşa fel încât pe primul său program să-şi găsească loc, transmise în direct, marile confruntări sportive ale lui Mihai: dramaticul meci cu panamezul Santiago Samaniego, din 22 februarie 1997, când Mihai a cucerit centura de campion mondial şi atât de dificila dispută din 20 septembrie 1997, în care Mihai şi-a apărat cu succes titlul şi centura de campion al lumii în faţa irlandezului Michael Carruth.

22 februarie şi 20 septembrie – două date aflate de acum în cartea de aur a sportului românesc. Două nopţi în care Televiziunea Română revenea, după 25 de ani, în circuitul transmisiunilor directe din ringul profesionist. Şi dacă în urmă cu un sfert de veac îi priveam pe Cassius Clay, Joe Frazier, George Foreman, în nopţile din 1997 am redescoperit fascinaţia careului magic profesionist datorită unui român: Mihai Leu.

Am făcut-o cu credinţa că, indiferent de greutăţile pe care le avea de trecut, acest mare sportiv şi mare om putea aduce românilor din orice colţ de ţară clipe de bucurie şi mândrie naţională, că împlinindu-şi visul vieţii sale sportive transpunea în faptă şi năzuinţele unor valoroşi înaintaşi.

Şi a reuşit! A cucerit şi apoi a apărat centura mondială şi titlul de campion al lumii la box profesionist. O performanţă excepţională, obţinută în premieră absolută pentru boxul românesc, sport care, în două decenii de existenţă, a dat 20 de campioni europeni şi mondiali, dar un singur campion olimpic, Nicolae Linca, şi, prin Mihai Leu, un singur campion momndial profesionist!

Lupta şi izbânda lui Mihai Leu, după meciuri de un rar dramatism sunt acum, la aproape doi ani de la intrarea lor în legendă, retrăite cu patima celui care s-a hrănit ani buni cu pâinea amară a omului hărăzit de viaţă să treacă şi el puţin prin „Altarul durerii” – ringul de box –, un alt Mihai, prietenul Vişoiu, un condei dăruit cu un dar aparte în zidirea în cuvinte a legendelor eroilor sportului.